Dacă la ora 20.25 – cu puțin înaintea debutului – consumul de electricitate era de 8.599 MW, la ora 20.31 acesta a crescut la 8.663 MW. Ulterior, după ora 20.45, consumul a scăzut spre 8.400 MW, apoi în interiorul intervalului au fost consemnate și valori sub 8.300 MW, pentru ca la final, la ora 21.30, consumul să ajungă la valoarea de 8.098 MW, arată datele Transelectrica.
Producția națională de electricitate a oscilat în jurul cifrei de 7.700 MW, sursele hidro și cărbune având cele mai mari ponderi – 35%, respectiv 27% – în coșul energetic.
„Ora Pământului” este o campanie prin care, simbolic, mai multe instituții, companii, dar și persoane fizice, opresc consumul de energie electrică pentru o oră, în intervalul orar 20.30-21.30, în data de 24 martie, pentru a crește gradul de conștientizare asupra problemelor provocate de schimbările climatice și asupra necesității protejării mediului înconjurător.
Spre exemplu, lumina în Palatul Victoria a fost stinsă, timp de o oră, între 20.30 și 21.30, Guvernul României alăturându-se astfel, și în 2018, instituțiilor publice și organizațiilor din țară și din întreaga lume care marchează „Ora Pământului”. Acestui demers al Executivului i s-au alăturat ministere și alte instituții guvernamentale.
„Guvernul dorește să reconfirme în acest fel atenția pe care o acordă problemelor de mediu și de eficiență energetică”, obiectivul fiind „de redefinire a politicilor energetice ale României, punând accent pe cercetare, inovare și pe promovarea noilor tehnologii privind stocarea energiei, rețelelor inteligente sau măsurilor de eficiență energetică în întreg sistemul”, se arată într-un comunicat al Execeutivului de la București.
Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat pentru prima dată în anul 2007. Campania s-a derulat, în 24 martie 2018, în peste 7.000 de orașe din 180 de țări.
FOTO: Cristian Grigore/Târgoviștea în imagini